B-I-S-K

(Bucuresti – Istanbul – Sharjah – Kathmandu)

Cam mohorata vremea la plecarea din Bucuresti… Bine macar ca nu ninge cat sa se mai si inchida pistele de la Otopeni. Nu de alta dar daca zborul catre Istanbul se putea recupera usor restul nu prea. Nu tine de baietii de la Air Arabia daca esti sau nu in Istanbul la ora stabilita pe bilet.

La aeroport n-am mai stat atat de mult pana sa intram in no man’s land pentru ca oricum am ajuns cu mai putin de 2 ore inainte de plecare. Eram curiosi sa vedem daca ne-au distribuit pe unul in fata si pe celalalt la spatele avionului (am zis ca n-are rost sa ne luam si locuri preferentiale pentru o ora si-un pic). N-a fost sa fie in sensul rau… Locurile sunt alaturate, dar nu la geam. Eh, nici ca aveai ce vedea pentru ca toata Europa era sub o perdea de nori. Pe la granita (banuim noi) a venit Darius cu remarca legata de norii care parca se scufundau putin de-a lungul Dunarii – asta parea de sus foarte plauzibil, forma fiind asemanatoare cu dunga de pe harta.
Pana sa aterizam in Istanbul s-a si lasat seara. Noi am vazut apusul in culori rosiatice, dar Europa cred ca nu…
Multe luminite la sultanat… Am observat in coborare Bosforul peste care am trecut foarte rapid, iar apoi am pus piciorul pentru prima data in Asia Mica. Cum a observat si Darius, foarte occidentalizati in aeroportul Sabiha Gokcen (denumit astfel dupa numele primei „piloate de vanatoare” din istorie), dar era oarecum de asteptat. Maricel aeroportul, cu multe birouri de check-in, multe ecrane si cu o cupola care ma ducea cu gandul la Gare du Lyon din Paris… Formatul acela de „hala in valuri” parca se preta si pentru o gara de TGVuri. Scaunele, in schimb, cam putine…

Am dat un tur de „gara” pana sa gasim si noi un loc unde sa putem scoate sandvisurile cu carne spurcata (de porc) si sa ne luam un pranz tarziu. Ne-am oprit in fata unui magazin de rahat. Erau acolo rahaturi de toate felurile care ne faceau cu ochiul: cu migdale, cu alune, cu nuca de cocos…
Dar n-am cedat. Avem destula mancare prin bagaje si n-am fost indeajuns de tentati pentru a trece la fapte. Poate la-ntoarcere…

Image
Am petrecut vreo 4 ore prin zona aceea, dupa care ne-am dus la check-inul pentru urmatoarea parte a calatoriei. Daca atunci cand am ajuns era destul de multa vanzoleala, pana la ora 23.35, cand am facut noi check-inul, cam batea vantul prin gara. N-am stat la nicio coada si am intrat ca-n branza pana la avion. Am uitat sa mentionez ca si la a doua parte a calatoriei nu ne-am rezervat anumite locuri, am zis ca oricum dormim pana la Sharjah, iar apoi, pana la Kathmandu, ne putem vedea de citit/traduceri…
Am primit locuri unul langa altul, desigur, deci alti bani salvati. Dar surpriza nu se opreste aici…
Dupa ce am ajuns la intrarea pe „linia dreapta” catre avion ne-a rescris baiatu’ de la intrare ca avem locurile 1A si 1B, adica in primul rand, cu extra spatiu pentru picioare. Nu, nu ne-am cumparat niciunul rahat cat am stat in aeroport… 🙂
Avionul cu care am zburat la Sharjah n-a fost o „balena” ca cel care m-a dus anul trecut de la Kiev la Delhi, dar oricum n-am mai avut ocazia pana acum sa zbor in primul rand, asa ca a fost interesant.
In zborul asta am avut placerea sa stau langa Hussain, un sirian (kurd) care a fugit de razbelu’ de la el din tara impreuna cu familia – o sotie si doi copii dintre care unul cu chica foarte zgomotos. Am intrat imediat in vorba cand ne-a intrebat de unde suntem, iar cand i-am spus ca din Romania el a zis ca si un unchi de-al sotiei lui e la noi in tara.
Tot ce se poate.. L-am intrebat de fotbal, dar mi-a spus ca nu urmareste, asa ca n-avea de unde sa stie de Hagi sau Popescu…
Fiul cu freza turbata era conform coafurii, iar singurul mod de a-l calma l-am aflat de la tatal lui. M-a rugat sa ma uit urat la el si sa strig sa stea cuminte. Mie nu-mi vine deloc usor sa fac asta, iar primul impuls cand mi-a spus a fost, evident, sa zambesc. Dupa care mi-a explicat si logica: de fiecare data cand se apuca sa faca micutu crize el roaga pe un trecator sa se uite urat la el si sa strige sa stea cuminte, pentru ca de el nu asculta. El e prietenul lor si nu are niciun fel de influenta in aceasta privinta, dar de straini se tem amandoi pustii. Ciudat mod de a-ti educa copilul prin acest imbold de a se teme de straini, dar nu stiu unde se afla adevarul absolut. Undeva la mijloc probabil…
Mi-am adunat toate fortele actoricesti, am luat o mima de om suparat si i-am aratat degetul aratator asa cum fac batranii catre tinerii care fac boacane. S-a calmat instant. Da, se pare ca merge… Dupa aceea, evident ca nu m-am putut abtine sa nu zambesc si m-am ascuns dupa taica-sau sa nu ma vada – imi pierdeam credibilitatea de „agent calmant”.
Dar nu s-a calmat el prea mult timp, pentru ca pana n-a adormit a tot facut scandal, s-a harjonit cu frate-sau samd.
Am apucat sa stau de vorba putin cu Hussain si mi-a explicat ce lucreaza el – sudor pe structuri inalte – si mi s-a plans si de faptul ca a trebuit sa lase totul in Siria si sa fuga cu familia. Nici casa nu mai stia daca mai e in picioare… Acum a stat 6 luni in Istanbul, iar in Dubai cauta sa stranga niste bani ca sa plece in Europa la niste neamuri prin Germania. Omul mi s-a parut foarte cumsecade, iar sotia lui era foarte frumoasa in sensul de… foarte calda. Nu era genul fotomodel, dar avea o stralucire in ochi si o purtare care ii conferea o oarecare noblete in opinia mea. In orice caz, era o mama foarte buna, dar cu niste probleme de circulatie la picioare cauzate probabil de purtarea celor doi pusti in pantece. Saraca s-a tot chinuit cele 3h30 in tot felul de pozitii de la un moment dat a fost chiar nevoie s-o maseze Hussain. (aici il vedeti tinandu-l in brate pe monstrul tazmanian adormit)

Image
Emiratele sunt deja alta mancare de peste. Mult mai multe fetze de pe „subcontinent”, mai multe burkha si mai mult nisip pe langa aeroport. Aeroportul dragut, cu toaletele bine separate – adica nu ai intrarea la toaletele barbatilor comuna cu cea la femei.
Semnele te poarta in locuri departate unul fata de celalalt – clar ca diferentierea se face cat mai stricta ca nu cumva vreo femeie sa se simta ofensata.
Din duty-free a trebuit sa-mi iau o sticla de apa pentru ca zborul m-a deshidratat. Preturile erau afisate atat in dolari cat si in AED, iar eu cum aveam de gand sa platesc in dolari ma intrebam cum imi va da restul pentru o sticla care costa 1,38.
Mi-a dat in dolari pana la hartiile de unu, dupa care mi-a mai dat doua „lampi ale lui Aladin”… Nu prea mi-am dat seama cat valoreaza ea, dar mi-era greu sa cred ca au si centi americani pentru rest. Nu conteaza asta, conteaza ca am reusit sa ma rehidratez.

Image
Sala de asteptare de la Sharjah, in schimb, e mai prost conceputa decat la Istanbul. Daca la turcaleti n-aveai manere la scaune ca sa-ti poti si intinde oasele decent, aici ai niste „sine de tren” intre locuri care fac imposibila orice pozitie comoda.
Ah, nu mai zic ca nici aici nu au wireless gratuit. Daca la turci (inventatorii cuvintelor pesches, bir, ciubuc si bacsis) era de asteptat sa coste ceva – totusi cam mult dupa parerea noastra; iti luai de la un automat cu vreo 4 euro o cartela pentru doua ore – ma gandeam ca in Golf, unde petrolu’ curge ca raurile din Carpatii nostri, sa fie libertate. Ei bine nu…
Mult mai prietenosi ucrainienii de anu’ trecut din punctul asta de vedere… Puteai si tu sa dai un semn pentru rudele de acasa sa stie ca n-a deturnat nimeni avionu’, dar asta e.
Mai am de tradus, de recuperat somn, asa ca intr-un fel e mai bine ca n-am unde sa pierd timpu’ aiurea.
Dupa ce-am asteptat de ni s-au lungit urechile in aeroportul din Sharjah, a venit intr-un tarziu si chemarea la imbarcare.
Dintre toti pasagerii avionului, noi eram singurele „fete palide”, restul doar localnici (mai migdalati sau mai inchisi la ten).
Am intrat in vorba cu unul dintre ei pentru ca uitasem cat face un taxi de la aeroport pana in Thamel, cartierul turistic din Kathmandu. Omul a fost dragut si ne-a zis ca daca luam din aeroport vreo 1000 de rupii (aproximativ 10 euro), dar daca iesim pe jos si luam un taxi de la margine s-ar putea sa-l scoatem la 500. Nu e chiar atat de mare aeroportul lor (poate putin mai mare decat Baneasa noastra), asa ca doi pasi nu sunt departe…

Foarte zgomotosi nepalezii pe avion. Au cantat si au vorbit tare de ziceai ca sunt la piata… Am mai dormit, am mai nu, ideea e ca am ajuns… Am luat viza pt 30 de zile cu 40 de dolari bucata, am luat un taxi preplatit (650 de rupii pana la urma) si am ajuns la hotelul unde am stat si data trecuta. Dar despre asta intr-un episod viitor…

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s