De la „Sfantu Gheorghe” la „Vama Veche”…

Cam asa poate fi comparata schimbarea nostra de domiciliu temporar. Darius a venit cu ideea asta, eu fiind de parere ca amandoua au cate ceva din linistea unor statiuni de la malul marii, dar nu puteam sa le si pozitionez corect pe harta. Muzica, in schimb, e clar „de Vama” in Pokhara… Dincolo era mai traditionala, iar temperatura putin mai sus. Nu ca ar fi foarte frig aici (ceva gen primavara pe la noi), dar nu prea iti vine sa mergi in sandale.

Pokhara (am citit in Lonely Planet) e un orasel dezvoltat foarte mult de catre hipiotii veniti aici prin anii ’70, iar faptul ca mai sta si pe marginea unui lac de acumulare destul de maricel te duce cu gandul la o paralela catre Vama. Mult mai multi europeni pe aici imbracati multicolor, mai „spiritualy guided” decat in alte locuri si mai linistiti.

Drumul dintre Chitwan si Pokhara am ales sa-l facem cu un autocar turistic putin mai scump decat unul de linie normal, dar si mai curatel. Banchetele erau rabatabile, aveai mai mult spatiu, iar in partea de sus asta se traducea prin indeajuns de mult loc cat sa instaleze si ventilatoare (pentru perioadele mai calde). Nu era cazul sa le folosim, dar am vazut ca si functionau.

Cu noi in autocar mai era o familie de nordici (nu mi-am dat seama exact ce limba vorbeau) cu mama tata si 3 fiice, un cuplu nepalez in luna de miere cred si niste oameni mai bine imbracati de-ai lor. Oricum, nu era plin autocaru, asa ca am avut loc sa ne labartam linistiti. Mai incolo au mai urcat 2 americani, dar altfel gradul de ocupare a fost oricum sub 50% din capacitate.

Am ales sa motai pe drum, pentru ca era deja a 4a oara cand mergeam pe acolo (pana la un punct), asa ca peisajul nu ma mai interesa. Ei bine, dupa ce am cotit-o stanga spre Pokhara (lasand Kathmandu in dreapta departe) a inceput partea „nemaibatuta”. Bunicica la inceput, dar dupa un punct (cam cu 2 ore inainte de a ajunge la destinatie) a inceput rodeoul… Daca la inceput am zis in sinea mea „eh, o sa se termine”, dupa vreo 30 de minute de clantanit dintii si scuturat creierii radeam cu gura pana la urechi de situatie… Oricum n-aveai ce face altceva, te bucurai de senzatie si te-ntrebai cum de soferul mai rezista sa i-o dea inainte cu vreo 30-40/h… In fine, poate avea de pontat o ora anume, asa ca nu a lasat-o mai moale.

A rezistat masina, nu ne-am dezintegrat pe parcurs cu toate scartaielile de rigoare, dar eu inca ma mai zgaltaiam chiar si cand s-a oprit masina.

Am ajuns in statia de autocar din Pokhara unde asteptau „rechinii locali”. I-am zis lui Darius „sa vezi acum…” si chiar asa a fost. El a coborat in plina rafala de oferte „Taxi, Taxi sir… !” cu oamenii aproape tragand de tine sa te ia. Eu am intarziat putin pentru ca am ramas sa ma uit daca n-am lasat ceva pe scaune, iar cum am ajuns in capul scarilor au inceput tirul pe mine… M-am oprit si m-am uitat la ei, dupa care le-am spus pe un ton linistit „calm, calm down…” Au tacut toti brusc, cativa au zambit, iar eu am facut doi pasi pana pe ultima treapta. M-am uitat in zare si am spus „Now you can take pictures…” De data asta au zambit mai multi si au inceput sa comenteze „ah, movie star…” la care eu „yes, me Brad Pitt, Johnny Depp…” Unul mai sugubat de la ei: „yes, Bruce Willis”. Da, chiar avea dreptate omu’, ca la coafura suntem acolo amandoi.

Dupa ce s-au dumirit ca am glumit a inceput asaltul… Taxi, taxi, taxi…. Pe Darius, caruia ii intarzia bagajul de sus, era un nene mai corpolent, iar pe mine erau vreo 10 dintre care unul mai inalt si mai tupeist imi zicea direct „where to ?”. Ne-am uitat pe autocar si am decis sa luam ca reper Yeti Hotel – parea mai bine plasat din cele in categoria budget. Mi-a zis initial ca e 150 pana la Lakeside, zona cu pricina, dupa care a aflat unde si mi-a spus… „Aaa, that’s farther… 200”. M-am uitat eu la omul care il lasase intre timp pe Darius in pace si striga ca ne duce el si l-am intrebat „150 ?”. El „yes”, iar eu „ok, we go with you…” Oricum am dat mult pentru aproximativ 1 km… Nici atat nu cred ca era. Abia de ne-am urcat in taxi, ca dupa 3 minute eram in fata hotelului.

Cand am intrat, prima intrebare a fost daca au dormitoare, iar patronul, probabil vazand ca trebuie sa ne castige cu niste preturi mai mici a spus ca n-are, dar ne da camera cu 300 de rupii de persoana (dar daca ne-ntreaba cineva am dat 400). Pretul bun, iar conditiile nici nu se compara – putem indrazni sa spunem ca ne indreptam spre lux… Lenjerie de pat ca lumea, mobilier cat de cat aratos, iar terasa foarte aratoasa. In fine, e cea mai buna cazare de pana acum.

Cam din dreptul hotelului nostru incepe lacul, strassele e destul de dragut, iar imprejurimile tot asa: gradini, terase, ghivece cu flori… Se construieste, ce-i drept, dar oricum locul pare mai rasarit.

Image

Cred ca de-asta si aduce mai mult cu Vama… e mai colorat.

La terase (cu specific italienesc, german, englezesc etc.) se aude muzica veche, iar la restaurantul unde ne-am oprit sa mancam, in timp ce asteptam comanda, era melodia mea preferata de la Dylan… http://www.youtube.com/watch?v=QUGqt_q8FII

Superb 🙂

Preturile sunt putin mai mari decat in Chitwan, dar nu enorm. Ma asteptam sa fie mici sau tot pe acolo, dar socoteala nu merge mereu cum te astepti. In fine, nu ne cumparam nimic pana nu ne-ntoarcem de sus, ci doar intrebam.

Sa vedem cum va fi ziua urmatoare cand ne apucam de pregatit urcarea…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s