It’s gonna be a long walk home…

Ajunsi noi inapoi la MBC (dupa mareata ascensiune) am decis sa mancam ceva, dupa care s-o luam in jos pe vale cat mai mult cu putinta. Daca se poate pana la Sinuwa (2.340 m), foarte bine. Daca nu, la Bamboo,”satul” premergator, pe la vreo 2.100 si ceva – aveam alternanta deal-vale, evident…

Picioarele mele, dupa cele 2 zile de 4X4, se resimteau serios la post-coborare din ABC. Chiar daca am pus plasturi antibataturi, si acestia, la randul lor, au cedat… Bine ca nu chiar de tot, dar oricum durere exista. M-am descaltat sa-si mai „traga sufletul” calcaiele la MBC cat timp mancam, pentru ca mai apoi urma (cel putin) pana la terminarea zapezii un adevarat calvar lent.

Aici se poate vedea gaura de sub masa din „restaurantul” cabanei in care se baga un fel de resou pe baza de butelie cu gaz pentru a se incalzi (mesenii). Costa cate 100 rupii/pers.

Image

Medicinistii au luat-o inainte, iar noi am mai stat sa mancam si sa ne facem bagajele in liniste. Pana la urma am plecat pe la 10.30-11 (dupa inca o supa de usturoi si niste ginger lemon tea).

La vale mai mult alunecai decat coborai, asa ca deseori faceai adevarate slalomuri uriase in incercarea de a nu pune „partea moale” pe zapada uda (soarele batea intratat de tare incat o facea sa se topeasca la suprafata, iar niste pantaloni uzi nu erau o idee prea buna).

Am „tras” la vale pana aproape de Deurali (3.320 m), unde am revenit la dragii mei trekkeri cu talpa ajunsa acum (dupa multi ani si multe sute de km parcursi) la grosimea unei unghii pe alocuri – noroc ca am 2 perechi de branturi si chiar daca se duce talpa de vibram tot mai am ceva rezerve pana la epiderma. In cel mai rau caz mergeam descult sau incaltat in tricou, dar cu bocancii sigur n-ajungeam pana jos.

Am coborat veseli parcurgand cu o viteza mai mare decat in sens opus peisajele pe care le vedeam acum din alt unghi.

Ne-am mai preparat apa din cand in cand, ne-am mai oprit sa facem poze si am tot mers asa vreo 5-6 ore – n-am facut pauza de masa pentru ca asa mai pierdeam o ora de lumina.

Image

Am ajuns la Bamboo, pe „fundul zilei”, unde am decis totusi sa incercam sa ajungem la Sinwua. Mai aveam 2 ore si ceva de lumina, iar daca nu mai bagam o ultima parte la deal ar fi trebuit sa ne trezim a doua zi mai devreme. Bam-bam si am ajuns la Sinuwa (dupa multe alte trepte…).

Acolo nu stiam cat e cazarea si nu aveam chef de negocieri mai ales ca scrie peste tot ca tarifele de la respectivele cabane nu se negociaza. Atat mancarea cat si cazarea e reglementata prin niste directive de la centru, asa ca (teoretic) nu exista umflari de preturi necontrolate.

Ei, dupa ce am intrebat la prima casa cum am intrat in satuc cat face pe noapte si ni s-a raspuns ca 150 de rupii, am decis sa mergem totusi pana in „varful satului” unde parea o aglomeratie mai mare de cabanute. Acolo ne-a intampinat un pustiulica strigand „room-room, I have room for you…”. „You have room for us ? Show me…” Si atunci s-a uitat la maica-sa care era la vreo cativa metri de noi. A venit ea la noi si ne-a zambit, eu am intrebat-o „How much ?”, iar ea ne-a intors cu fata catre ceilalti care mai stateau la terasa (pentru ca ea sa stea cu spatele la ei) si ne-a spus printre buze „100 each”. Nu ne asteptam sa ne ofere vreo reducere, dar am acceptat pe loc. Dupa aceea am vazut ca si in meniu (de regula pe ultima pagina scrie asta) era pretul de 150 rupii/pers…

Camera mica, cu doua paturi si o masa + un geam si o usa cu zavor si lacat. Aici aveam, in schimb, energie electrica la discretie. Nu prea aveam ce face cu ea in schimb, dar ne-am bucurat ca ne-am putut stinge lumina inainte de culcare… Dar pana la culcare mai era un mic amanunt – cina.

Asa aratam eu inaintea ei (dupa o zi in care cred ca ne-am apropiat de vreo 3.000 m diferenta de nivel – de la 4.130 la 2.100 m sigur am coborat 2.000, iar de restul acadele…)

Image

Am coborat (camera era la etaj) pe terasa unde am luat un ceai de iasomie, iar apoi am intrat in sala de mese pentru ca se lasase deja seara si venise frigul. Ne-am luat niste paste cu branza (maccaroni with cheese) la care eu, din obisnuita si greseala in acelasi timp, am pus la ardei iute sa-mi ajunga. Eh, asta a fost, am mai omorat niste bacterii din stomac – sper ca nu si niste pereti de intestin…

La desert (caci se cerea dupa asa ceva…) am zis sa luam o „apple panckake”, adica un fel de clatita cu mere. Dpdv al aspectului era de-a dreptul impresionanta – ca o omleta cu vreo 4 oua si cu mere taiate prin ea… Parca-i mai lipsea o lumanare si acolo eram cu ziua de nastere.

Image

Am taiat o bucatica, am bagat-o in gura si… nimic. Da’ nimic. Niciun gust. M-a bufnit un ras (cred ca si pe fondul oboselii acumulate), dupa care i-am spus lui Darius „ia si gusta…” Evident, nici el n-a depistat vreo urma de desert. Fac nepalezii astia niste deserturi de zici ca-i coca si atat. Am pus zahar la discretie – macar sa aiba un gust de ceva – si am mai luat cateva imbucaturi, dar n-am terminat „minunatia”. Asta mi-a adus aminte de dulciurile indienilor de la Craciunul din ’11 de la Varanasi. Nici ei nu stiu ce-i aia zahar la desert. Daca e coca pufoasa (nu de paine), e clar desert…

Am dormit mult – oricum nu aveam decat vreo 4 ore de mers a doua zi (pe hartie), iar pe la 10 cred ca ne-am si uschit din lodge. Am zis ca asteptam o ora jumate pana la Chhomrong (urmatorul satuc) pentru micul-dejun, ca poate s-au prins oamenii aseara ca am ras de mancarea lor si ne fac vreo gluma de dimineata.

Am ajuns la patiseria germana (German Bakery) din Chhomrong, unde am bagat o supa de pui cu porumb dulce (extraordinar de buna) si niste omleta cu legume prajite (cum e mic-dejunul la ei).

Am dat un semn de viata pe internet – acolo aveau din nou acces la mediul virtual -, iar apoi ne-am continuat drumul catre Ghandruk (1.940 m). Bineinteles ca a trebuit sa mai coboram o mare vale si sa urcam un mare deal, dupa care sa mai coboram inca o vale (mai micuta), dar aveam atata timp la dispozitie incat am profitat de aproape tot. Am ajuns pe inserat la Ghandruk, un satuc traditional nepalez de-a dreptul mirific. Ne-am luat dupa indicatoare si am mers la „Excellent View Lodge” care era in varful dealului cu o panorama excelenta asupra peisajului din care tocmai veneam.

Image

Mancarea si aici „divina”, iar gazda a fost foarte draguta oferindu-ne dusuri calde gratis – pe sus (la precedentele cabane) costa 150 rupii/pers.

La lodge-ul respectiv am intalnit alti doi calatori – americani de origine – foarte simpatici si foarte dedicati lucrului pe care-l fac – http://www.wesaidgotravel.com. Lisa si George si-au vandut aproape tot (din cate am inteles) si calatoresc prin lume scriind, facand recenzii samd (au fost profesori pana sa se apuce de treaba asta).

Image

Am pornit dupa micul-dejun in jos cu gandul de a ajunge la autocarul care se ia de la vreo 20 de minute de mers de Ghandruk – pana acolo a ajuns drumul. Din pacate, gazda noastra n-a stiut sa ne indice o ora exacta, asa ca am mers la ghici. Acolo, desigur, niciun autobuz, ci doar jeepuri care te duceau jos pentru o suma modica – 2.500 rupii. Cu banii aia stam o saptamana regeste in Pokhara, asa ca am mers pe principiul „suntem tineri si-n putere…”

Dupa inca vreo 2 ore de coborat, lucru pe care nu l-am regretat pana la urma, pentru ca am avut ocazia sa mai vedem si alte peisaje dragute, am ajuns la drumul de la Naya Pul, locul nostru de plecare. Am aflat intre timp si ca pentru bus mai trebuia sa asteptam pe acolo vreo 3 ore (pana la 14.00, cand pleca), asa ca nu-i nimic. Din Naya Pul trec la fiecare 15 minute autobuze catre Pokhara.

Am ajuns la drum unde, bineinteles, au inceput sa opreasca taxiurile si sa se puna pe negociat. De la 1.500 de rupii la 1.000, dupa care la 800 si la 600.

Noi nu ne grabeam nicaieri, asa ca i-am refuzat frumos si le-am spus ca mai mult de 450, cat face busul pana la Pokhara si taxiul pana la noi la hotel, nu ne intereseaza. N-aveam nimic pe foc, asa ca nu ne grabeam.

Pana la urma a oprit un tip care am aflat ca venise sa-si ia sora din Naya Pul si s-o duca la Pokhara, asa ca il interesa sa ii plateasca cineva benzina. Zis si facut, cu 500 de rupii am batut palma sa ne duca pana la hotel. Am curmat asteptarea si am scurtat si drumul de intoarcere (autobuzul oprea de te saturai…).

Am ajuns din nou la Yeti unde patronul s-a aratat surprins ca am revenit atat de repede din trek, ne-am „recuperat” camera 204 in care am salasluit saptamana precedenta si am intrat la programul de odihna si relaxare de dupa aceasta tura.

Punct si de la capat…

Image

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s