The end is the begginning… but still the end (translated in English at the end)

Dupa „aventura” cu Keith din ziua precedenta, orice se putea intampla – doar mai aveam 24 h la dispozitie (si dimineata plecarii…).

Dimineata am petrecut-o discutand pe terasa cu Sonja, colega sarboaica de camera, care mi-a povestit cum a stat ea vreo 3 luni prin India, a lucrat, iar acum se pregateste sa se-ntoarca in tara. Avea un accent foarte bun in engleza si ne intelegeam foarte bine – astia din sud-estul Europei cam stiu cum stau treburile si gandim oarecum la fel. Fie ca e vorba de politica, fotbal sau socializare pur si simplu, ai destule puncte comune de la care sa poti pleca…

Am iesit apoi la plimbare prin oras, am mai facut niste cumparaturi si ne-am mai plimbat putin prin „Centrul Vechi”. Ca de obicei, multe briz-brizuri,  chestii-trestii si ghizi care te intrebau la fiecare 2 pasi daca nu vrei un tur cu prezentare. Nu prea, pentru ca pe noi ne interesa sa facem poze, iar ce ne spuneau ei am cam citit deja. Ne-am plimbat prin centru, pe stradutele laturanlice, iar acolo ne-am intalnit cu un tip (nepalez) care citea o carte groasa – gen ghidul Lonely Planey pentru India daca il stiti – si care ne-a abordat intrebandu-ne daca avem nevoie de ceva, daca nu ne-am pierdut. I-am raspuns ca nu, suntem bine, dar apoi am vazut niste caractere japoneze in cartea lui si i-am pus intrebarea daca e nepalez sau japonez. Mi-a spus ca nu, e nepalez, dar invata japoneza. Am ramas „paf”. What ? Inveti japoneza din carte ? Da, pentru ca omu’ voia sa fie ghid in centru vechi, iar daca stia japoneza avea mult mai multe sanse la turistii japonezi destul de des intalniti pe aici. Asta chiar mi s-a parut o fapta de adevarata „curaj si determinare”. Ma gandesc la cum am invatat eu limbile straine – fara partea auditiva n-aveam nicio sansa. Nu stiu cum va retine, in cat timp si cat de bine va pronunta, dar cu siguranta va reusi, i se citea in privire ca nimic nu i se pare imposibil.

Am revenit in piata mare din Centrul Vechi, ne-am mai pierdut niste timp si niste bani pe acolo, dupa care ne-am intors la hostel. Acolo am vorbit in camera cu 2 nemtoaice colege de dormitor care voiau sa se duca in Annapurna Base Camp, de unde veneam noi, asa ca le-am impartasit din ce-am facut noi in speranta ca nu vor avea probleme. Cam tinerele ele sa se plimbe prin lume singure, aveau parca 19 ani amandoua, dar daca stau cu ochii bine deschisi s-ar putea descurca. Mai spre finalul discutiei au revenit Sonja si prietenul ei din Serbia in camera si am decis sa iesim la o bere intr-un bar foarte apropiat de hostelul nostru, de unde se auzea o formatie live care canta coveruri rock. A doua zi aveam avionul inapoi spre casa, sarbul voia sa plece in trek spre Everest Base Camp (unde vreau sa ajung eu la iarna), dar era putin cam praf cu echipamentul si cu pregatirea montana – noroc ca era atletic -, iar Sonja mai avea si ea vreo 2 zile de stat prin Kathmandu. Am zis „hai, ca pe-asta n-am mai facut-o de ceva vreme”, asa ca am coborat/urcat la o bere (barul era pe o terasa a unei cladiri din apropiere), dar Darius a ramas in camera din cauza oboselii. In bar era o atmosfera gen Vama Veche, foarte chill, cu multi straini care se-ntalneau, discutau si citeau presa. In ziar am vazut si noi o chestie foarte interesanta. Am auzit pe strazi in timpul zilei ca va fi sarbatoare, dar abia din ziar am inteles mai exact ce se intampla de fapt…. Voi traduce in continuare articolul din ziar (da, am furat pagina respectiva, pentru ca oricum trecuse ziua :)) ) pentru ca asa veti intelege de ce am ales sa renunt la ore de somn pentru a ma trezi mult mai devreme a doua zi de dimineata….

<<CARNAVALUL PERSOANELOR CONSACRATE

Grupuri de 4 pana la 6 barbati stau in cerc in Ram Mandir imbracati doar cu niste carpe. In aceste cercuri ard focuri mici pe care „sadhu”-cii la folosesc pentru a-si aprinde „chillum”-ele – mici dispozitive conice pline cu marijuana sau „buti” – pe care si le vor da intre ei, fiecare tragand pe rand. In templu pluteste la aceasta ora o stare sufleteasca supranaturala, unii dintre oamenii sfinti tac, mediteaza, in timp ce altii, mai exuberanti, fac pe grozavii, dau din maini si urla „jai Kailash Pati” si „jai Sambho”. Interiorul templului se umple rapid cu fumul de la „chillum”-uri care pluteste pana afara pentru a se combina cu alt fel de fum care vine de la rugurile funerare Arza Ghat situate in apropiere.

„Sadhu”-cii au astazi statutul unor vedere, la fel ca si in restul anului; multimile, inclusiv cativa straini, ii urmaresc, incearca sa-i pozeze cu camerele lor digitale si cu telefoanele. Desi sunt tentati, acesti vizitatori nu le cer acestor „baba” sa traga un fum din „chillum” dat fiind numarul mare de politisti care patruleaza zona in civil. Aceasta e o imagine normala pentru Pashupatinath inainte de Maha Shivaratri, festivalul anual dedicat zeului hindus Shiva. E o zi in care stigmatul din jurul marijuanei sau a fumatului de ganja se suspenda temporar, oamenii facand asta si impartasind cu membrii familiei si cu prietenii totul ca intr-un ritual ce marcheaza o schimbare majora in viata.

Conform textelor hinduse („Purana”), Samundra Manthan (http://en.wikipedia.org/wiki/Samudra_manthan) a scos la iveala un mare vas plin cu otrava din adancul oceanului si a pus in pericol intreaga viata din Univers. Zeul Shiva a intervenit si l-a baut pe tot pentru a salva Lumea, acest gest albastrindu-i gatul, de aici si porecla Nilkantha (gat-albastru). Sarbatoarea Maha Shivaratri se tine in cinstea acestui gest altruist.

Sita Ram Bishwokarma Baba are 40 de ani si a venit la Pashupatinath din Banke, locul in care s-a nascut, cu o saptamana inaintea sarbatorii Shivaratri de anul acesta, mergand descult tot drumul. A declarat ca „e un pelerinaj pe care-l fac anul de 12 ani incoace. Daca ai credinta, nimic nu te poate opri.” Sita Ram continua sa ne spuna, in timp ce-si da „chillum”-ul mai departe unui alt ascetic de langa el ca „sunt un om sfant, dar am si o familie” vorbind despre cei doi fii pe care-i are acasa si despre sotia cu incuviintarea careia isi face anuala calatorie la capitala. „Il venerez pe Shiva de 25 de ani, iar asta m-a schimbat complet; nu vreau sa mai fac altceva.” Aparentul dezinteres fata de lucrurile materiale e ceva ce si alti „sadhu” pare ca impartasesc – majoritatea au foarte putine lucruri cu ei: o boccea, o patura, „chillum”-ul si niste clesti din metal pentru a lucra cu focul. Tyagi Baba, 65 de ani, ne explica faptul ca nu le sta in fire sa se inconjoare cu prea multe lucruri, pentru ca astfel si-ar limita libertatea. „Mancam ce primim, iar aici primim destul. Cand esti intr-un loc sfant ca Pashupatinath lumea se-ngrijeste de nevoile tale si nu trebuie sa-ti faci probleme. Niciun alt loc nu se compara cu acesta”.

Spre deosebire de ascetici, Laha Nangadi Naga Baga e o figura permanenta prin zona, iar el traieste la Ram Mandir de aproape 25 de ani. Batranul in varsta de 66 de ani acoperit cu cenusa si desenat pe frunte cu rosu si galben raspunde de primirea „sadhu”-cilor si asigurarea locurilor lor in templu de-a lungul festivalului cand e inghesuiala. „Nu e usor, desigur. Tinerii vin deseori ca sa ne ceara ganja, dar stim ca legea ne interzice sa le dam, iar cand le spunem ca nu se poate de obicei se enerveaza.” Naga Baba ne spune ca in anumite situatii oamenii lui au fost injurati si batuti. „Eu, personal, nu vad de ce autoritatile isi fac atatea griji in legatura cu ganja. E naturala, nu-ti ataca organismul la fel cum o face alcoolul, nici nu te face la fel de violent, iar pe deasupra iti mai si deschide mintea. Nu inteleg cum de alcoolul e disponibil la liber, iar ganja are o reputatie atat de proasta.” Naga Baba se mai leaga si de influenta Vestului. „Au distorsionat lucrurile si au luat ceva ce facea parte din istoria noastra culturala.”

Acest sentiment e reiterat de catre un al om sfant din Himachal Pradesh, si el trecut de 60 de ani, care spune ca Shivaratri nu mai e la fel date fiind restrictiile excesive zi monitorizarea care se intalneste azi. „Inteleptii erau respectati in trecut si ni se puneau la dispozitie autocare cu care sa venim, chiar si ganja. Acum sunt atatia oameni care se dau intelepti si fac lucruri ridicole incat publicul se uita la noi ca si cum am fi niste pungasi. Nu ne mai respecta deloc.” Dupa ce ai interactionat cu ei, iesi din Ram Mandir prin poarta de nord-est si urca treptele pana la Danda, un loc superb cu un excelent punct de belvedere. De aici poti vedea miile de „sadhu”, Naga Baba, Aghori si alte grupuri imbracate in straiul lor caracteristic in jurul templului vorbind, fumand, meditand, certandu-se, facandu-li-se fotografii (unii cerand in schimbul fotografiilor si bani) E o priveliste unica a acestei sarbatori anuale cu oameni sfinti si oameni desenati care pozeaza. >>

_DSC0885

Dupa ce am citit toate acestea ne-am pus de acord eu, sarbii, o americanca, o poloneza si 2 englezi – parca mai era cineva, dar am uitat… :)) – sa mergem si noi de dimineata. In orice caz, aveam nevoie de 2 taxiuri ca sa ajungem pana acolo cat se poate de devreme… Am stabilit ca pe la 6 sa ne punem pe drum ca sa nu stam prea mult la coada. Zis si facut, ne-am dus la culcare repejor (dupa ce am antamat taxiurile sa ne astepte de dimineata la colt), iar in zorii zilei ne-am si imbarcat cu directia Pashupatinath. Erau tot felul de restrictii de circualtie, asa ca taxiurile ne-au lasat destul de aproape, dar am mai mers putin pe jos pana am ajuns la intrarea in templu. Ei bine, la intrare nu era o coada simpla deja formata, ci erau 2 km si un pic de coada… asta ne-am dat seama dupa ce am parcurs-o pe toata pana la capat. Indiferent cat de repede mergea, n-avea cum sa se termine prea curand…

_DSC5087 _DSC5089 _DSC5109 _DSC5110

Am stat la coada vreo ora si ceva, am vazut ca n-am inaintat mai mult de 500 m, asa ca am zis sa fac un lucru intelept si sa ma-ntorc la hostel. Aveam avionul peste vreo 4 ore, asa ca era indicat sa-l mai si prind.

Mi-am luat ramas bun de la colegii de coada (de la care am inteles mai tarziu ca au si ajuns in fata, doar ca nu era deschis pentru „necredinciosi” chiar peste tot), dupa care am luat-o pe jos inapoi spre Thamel. Distanta era destul de mare, asa ca pretul negociat de dimineata la 500 de rupii/masina era cam maricel sa-l suport singur inapoi. Mi-am zis ca cine ma ia cu 200 e bine. Daca nu, oricum mai am o ora si ceva de mers – am fost atent la drum cand am venit si nu erau mai mult de 5-6 km… Cum am ajuns la masini au inceput ofertele de taximetrie. Le-am explicat ca n-am decat 200 de rupii pentru Thamel, iar ei ziceau ca e imposibil. Le-am spus „Ok, e imposibil, asa ca o iau pe jos pana in punctul in care va fi posibil…” Dupa ce am facut vreo 50 m pe jos a venit un taximetrist la mine (ofuscat desigur ca nu-si ia mai multi bani) care m-a dus pana la marginea Thamelului, asa ca pentru mine era perfect. Nici nu-mi doream mai mult decat sa mai castig vreo 45 min de plimbare prin cartier.

Am luat micul-dejun, ne-am echipat, dupa care am luat un taxi catre aeroport. Pe drum am avut parte si de alte surprize… Se pare ca era si ceva de genul Ziua Armatei, pentru ca pe un camp de pe marginea soselei se desfasurau demonstratii cu vehicule blindate, tancuri, rapeluri din elicoptere samd…

DSC_5472

Multime mare cu gura-casca cocotati peste tot, dar si cu oameni impasibili precum omul din aceasta imagine. Spectaculos pentru o tara atat de saraca, dar cum armata e armata peste tot, ea trebuie sa fie la inaltime mai ales in Asia…

Fiind nevoiti sa ocolim mult cu taxiul pentru ca strazile cele mai scurte catre aeroport erau inchise cu ocazia sarbatorii am apucat sa vedem si o defilare/pelerinaj…

DSC_5482

Am ajuns la aeroport, am mai stat si pe acolo vreo 2 ore pana ne-am imbarcat, dupa care am zburat intr-un avion aproape plin pana la Sharjah, am schimbat apoi catre Istanbul cu altul pe jumatate gol (primul de acest gen pe care-l prind in viata mea)  si am ajuns pe la 00.30. Ne-am culcat pe rucsaci pentru ca avionul de legatura cu Bucuresti era abia a doua zi dimineata si n-avea rost sa mai dam fuga pentru 5 ore pana-n oras. A fost liniste si foarte putina lume. N-a avut nimeni nimic de zis in legatura cu faptul ca stateam tolaniti pe cate 4 scaune fiecare. Am mai atipit, am mai nu, iar de dimineata, inainte de imbarcare, am inceput sa auzim vorbindu-se romana pe langa noi… Iarasi sentiment ciudat dupa ce stiam ca doar intre noi doi ne-am vorbit asa in ultimele 3 saptamani (si cu romancele din Chittwan pentru scurt timp…).

Ne-am imbarcat apoi dupa ce au fost niste probleme cu avionul si s-a amanat plecarea cu vreo ora, iar dupa aproximativ 3 saptamani si vreo 4 zile puneam din nou piciorul pe taram romanesc. Frumoasa si expeditia asta, asa ca sigur vor mai fi si altele in genul… 😉

Va multumesc pentru atentie ! 🙂

TRANSLATION:

After the ” adventure ” with Keith in the previous day anything could happen – we still had 24 hours available ( and morning of our departure … ) .

I spent the morning talking on the terrace with Sonja,  a fellow Serbian room-mate. She told me how she spent about three months in India , worked there, and now is preparing to go back to her country.  She had a very good English accent and we got along very well – Southeast Europeans know how things are and think somewhat alike. Whether it’s politics, football or simply socialize we have enough common ground…

I then went around town , we did some shopping and we’ve walked a little through the ” Old City „.  As usual , many bling – blings , stuff and guides at every 2 steps asking if you want a tour.  Not really , because we were interested in taking some pictures, and the things they were saying we already read about . We walked through the city center, the small streets, and there we met a guy (Nepalese ) who was reading a thick book – as big as the  Lonely Planey for India if you know it – who approached us asking us if we need anything,  if we’re lost . I replied that no, we’re fine , but then I saw some Japanese characters in his book and I asked if he is Nepali or Japanese . He said he’s Nepalese , but he’s learning Japanese. I was ” blown-away ” . What ? Japanese learned from a book ? Yes , that will help him guide through the Old City. If he knew Japanese, he will have more chances for Japanese tourists that are quite common here. It seemed to me as an act of true „courage and determination ” . If I think about how I learned my foreign languages, without the hearing part I wouldn’t have a chance. I do not know how he will manage, how long it’ll take and how well he’ll pronounce, but he will succeed with his reading. That being said, nothing seems impossible.

I returned in the large square (Durbar) in the Old City , we’ve lost some time and some money there, and then we went back to the hostel . There I spoke in the dormitory with 2 German girls who were our colleagues. They wanted to go to the Annapurna Base Camp, from where we came, so we shared what we did in the hope that they will have no problems getting there. A little risky for 2 girls to travel like that, they both were like 19 years old, but if you keep your eyes open I think it will do . Towards the end of the discussion my friend from Serbia, Sonja, returned with her friend in the room and we decided to go out for a beer in a bar very close to our hostel . That is where they heard a live band that plays rock covers . The next day I was flying back home, the guy wanted to go trekking to Everest Base Camp (where I want to go next winter) , but he was a little bit „delicate” with equipment and his mountain training – lucky he was athletic.  Sonja had to stay another two days in Kathmandu, and after she would also return home. I said „I could do this” so I went down/up for a beer ( the bar was on the terrace of a building nearby ), but Darius remained in camera – he was tired . The bar atmosphere was like the one found in Vama Veche (Romanian sea-side village) and it was very chill-out, with many foreigners who meeting up, discussing and reading the press. In the paper we saw something very interesting . I heard on the streets during the day that it will be a celebration, but only in the newspaper I understood exactly what is was actually happening …. From the newspaper article (yes, I stole that page) you will understand why I chose to give up a few hours of sleep to wake up earlier the next morning…

PICTURE OF THE NEWSPAPER – see the text in English there

After reading this we agreed (I, the  Serbians, one American, one Polish and two Brits – I don’t remember if there was anybody else … ) to go there the next morning. In any case, we needed two taxis to get up there as early as possible … We said that at 6 o’clock we have to go to avoid staying too long in the cue.  Said and done, we went to bed fast (after I arranged for 2 taxis to pick us up in the morning from the corner of our street) and at dawn we boarded for Pashupatinath. There were all sorts of restrictions, so the taxi left us pretty close, but we still had a little walk till the entrance of the temple. Well, at the entrance was a simple queue already formed but it was 2 km long…Too long. We realized that after we stood there for some time. No matter how fast it would had went, it wasn’t going to end anytime soon…

PICTURES FROM THE CUE

I stood in line an hour or so , I saw that I didn’t advanced more than 500 m, so I had to make a wise decision and get back to the hostel. We had the flight in 4 hours , so it was recommended to get there.

I said goodbye to my colleagues (from which I understood later that they have come forward, but it was not open to the ” infidels ” everywhere) , then I went back down to Thamel. The distance was quite big, so the price negotiated in the morning to 500 rupees / car was kinda too big for one person . I said that if somebody will take me there I will pay 200 rupees. If not, I had an hour or so – I watched the road when we came wearlier and we were not more than 5-6 km away…  Immediately I started to receive got taxi offers . I explained that I had only 200 rupees for Thamel and they said it’s impossible. I said „Ok , that’s impossible , so I ‘ll go on foot till the point where it will be possible …” After I made ​​about 50 m down the road a taxi driver came to me (that understood my money situation) and he got me to the edge of Thamel. For me it was perfect.

We had breakfast , we gathered our stuff , and then took a taxi to the airport . On the way we had another surprises… It seems that it was the Army Day – there was a field demonstration with armored vehicles, tanks, rappels from helicopters and so on …

PICTURE WITH THE ARMY DEMONSTRATION

Plenty people everywhere, but also people like the man in this picture – complacent.  Spectacular for a country as poor, but the army is the army everywhere, it must be special in Asia…

Than we had to go around with the taxi to the airport because the shortest streets were closed during the festival and so we got to see a parade / pilgrimage …

PICTURE WITH THE PILGRIMAGE

We arrived at the airport and we stayed there about 2 hours before we boarded. Afterwards we flew on a plane that was almost full to Sharjah, we then changed to Istanbul for another half empty (the first of its kind in my life) and we arrived there at 00.30 . We slept on our backpacks, because the connection for Bucharest was only the next morning. It was quiet and very few people . No one said anything about the fact that I sat on 4 seats. I dozed off, I don’t know, and in the morning, before boarding , I started hearing Romanian words around us… Again, it was a strange feeling, because we only talked Romanian between us in the last 3 weeks (and with the Romanian women in Chittwan briefly… ).

We then boarded after some problems with the plane and we had our departure delayed by an hour. After about 3 weeks and 4 days we returned on Romanian soil. It was a beautiful expedition but I’m sure there will be others like it – or even better … 😉

Thank you for your attention ! 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s