Tanga Ra (2.800 m) – Taksindu La (3.020 m) – Lomjura (3.500 m) – Bindar (2.800 m) – Shivalaya (1.700 m)

Am plecat dupa micul-dejun de la Sonam Lodge si am coborat din nou pana-n Karikola, apoi in Jubing (1.680 m), dupa care urma urcarea… De la podul comunistilor (unde am vazut inca o data Everestul prin vaile care convergeau pana la el) a inceput urcarea prin jungla mai intai.

terminalele_001 terminalele_002 terminalele_003 terminalele_004

Mai apoi prin Nunthalla, unde am incercat sa caut ceva de mancare, dar n-am gasit niciun restaurant primitor pana cand mi-a trecut foamea.

terminalele_005

La un moment dat, dupa „centrul” satului, am inceput sa vad caravanele de magari… la propriu. Sute de magari (n-am vazut in viata mea atatia la un loc) coborau dinspre Taksindu La Pass (3.020 m) pe unde trebuia noi sa trecem pentru a ajunge la Ringmu. A trebuit sa astept trecerea cohortelor nesfarsite, ca altfel ma daramau fara nicio jena. La un moment dat s-au mai rarit, asa ca am gasit si eu loc sa trec, dar tot am mai intalnit niste cirezi pana in partea superioara a dealului-munte.

terminalele_006

Mergeam in fata, pentru ca am stabilit cu Alina sa mergem pana la Ringmu – unde aveam sa dormim – si acolo sa agat baticul meu de usa lodgeului la care am oprit (in regiunea Khumbu criminalitatea e un cuvant ipotetic). Cum am tot urcat a venit si seara, iar pe Alina n-o vedeam foarte aproape, asa ca am oprit la Panorama Lodge (aproape de trecatoare) si am legat baticul de stalpul din fata lodgeului + am batut in cuie si foaia A4 plastifiata cu „Prietenii EcoXtrem” pe care am folosit-o in tabara de baza si pe Kala Patthar.

Si m-am pus la geam sa astept… Vreo ora si tot nimic. Am coborat din camera sa iau ceva de mancare inainte sa se culce bucatareasa, iar cand mi-a venit dal bhat-ul atunci a sosit si Alina. La fix, pentru ca era si ea obosita si voia sa traga pe dreapta – nu-i era foame.
Am pus bila pe 5 si am dormit acolo, a doua zi fiind vorba sa mergem pana in Junbesi cel putin… Ne mai asteapta o trecatoare, de data asta la peste 3.500 m… Ultima. Dupa asta e aproape doar in jos. Ne-am cam saturat de mersul asta cu zilele, desi, recunosc, mai sunt locuri prin care ma mai infierbant dpdv fotografic. Da-mi trece repede, ca ma gandesc cat mai e…

Somn.

terminalele_007

De la Panorama aveam inca putin de urcat ca sa ajungem in trecatoare, asa ca ne-am mic-dejunat bine la lodge, ne-am luat rucsacii in spate si am pornit-o in sus. Nici n-am facut bine 50 m ca am si gasit un portofel pe jos. Cum pe langa noi n-au trecut decat un japonez cu ghidul lui si o fata am zis ca fie nepalezul fie nepaleza l-a scapat. Ca orice crestin l-am deschis si ne-am uitat sa vedem ce era in el. Niste bani (echivalentul a vreo 4 dolari) si niste pilule contraceptive. Clar nu erau ale ghidului… Am strigat in jos la pensiune ca am gasit un portofel si daca o mai vad pe tipa care a coborat. N-au prea inteles aia de acolo ce se-ntampla, asa ca am coborat eu si le-am lasat portofelul – au identificat, in sfarsit, la ce ma refeream… Fapta buna s-a comis, putem trece mai departe. Sa revenim la drum.

Am urcat pana in trecatoare, de unde am vazut cat aveam de mers… Ideea era sa ajungem cel putin in Junbesi, dar aia era pe dealul de vizavi, asa ca era mult de mers. Da-i si coboara, dupa care urca din nou.

Am decis sa oprim la un lodge pe parcurs ca sa si pranzim, iar cum nu ne grabeam prea tare am bagat o masa cu supa si felul doi. Alina a luat doar o supa de pui – si aia facuta la plic – dupa care si-a strans jucariile si a plecat inainte. Eu am ramas sa-mi termin felul meu si sa platesc, dupa care urma s-o prind din urma.
Am pornit in urmarirea ei dupa vreo 15 minute de cand a plecat ea, iar la urmatorul satuc am oprit sa realimentez si cu apa. Cum impuritatile plutitoare erau prea mari am luat esarfa cu steagul Marii Britanii de pe rucsac si am folosit-o ca prim filtru. Dupa aceea urma sa pun si pastila de purificare, dar mai era pana acolo.
Am umplut sticla, am pus pastila, dupa care am dat sa pornesc. La o masa de mai incolo putin era un tip strain cu care m-am salutat si l-am intrebat incotro merge. Dupa accent mi-am dat seama ca e din insula, dar n-am realizat exact de unde. L-am intrebat daca e scotian, iar el mi-a raspuns ca e galez… Ah, sorry, n-am vrut sa te jignesc in vreun fel. A zis omul ca „none taken”, iar apoi l-am lamurit (cu steagul in mana) ca nu sunt filoenglez si ca il folosesc doar sa filtrez apa. Da, omul mi-a spus ca nu-i nimic, doar ca el de obicei desfunda toaleta cu steagul ala. M-a amuzat, ce-i drept, aversiunea lui calma si i-am spus ca „fiecare cu ce-i trebuie”… Mi-a explicat apoi care-i treaba cu steagul Marii Britanii, cu faptul ca la anul in Scotia va avea loc un referendum pentru a stabili daca se despart sau nu de Anglia, ca pe steagul ala din mana mea sunt niste linii diagonale care sunt crucea Sfantului Patrick si o sa dispara daca Scotia isi ia talpasita, dupa care liniile acelea rosii subtiri sunt de la galezi, care si ei o sa urmeze foarte probabil exemplul Scotiei samd. Da, interesanta lectie de emblematica/heraldica si relatii politice contemporane. I-am multumit omului pentru lamuriri, dupa care ne-am luat ramas bun. Si el o lua „in jos”, dar nu parea ca se grabeste prea tare…
Am prins-o din urma pe Alina chiar in momentul in care ea statea de vorba cu un croat despre cat mai e, unde e Junbesi samd. El ne-a explicat ca mai bine oprim in Junbesi, ca acolo sunt mai multe variante de cazare, oferta mai buna, iar urmatoarea zi sa mergem spre Kinja, cu precizarea ca urmatoarea trecatoare e o „big motherf*cker”-a. Fie c-o urci, fie c-o cobori, iti va omori genunchii. Da, ce sa zic… Asta e. De trecut tot trebuie s-o trecem.
Ne-a intrebat apoi de unde suntem noi. „Din Romania” am spus… La care el „sunteti al doilea grup cu romani pe care-i intalnesc dupa un tip in Indonezia luna trecuta… Dinu Tepes”. Retinuse si numele bine si stia ca Tepes era si numele lui Vlad cunoscut si ca Dracula… Domnu’ Dinu, sa stiti ca ne-am intalnit si noi cu croatul din Indonezia.
Ne-am despartit apoi de el si am coborat in Junbesi, am facut-o la stanga in centrul satului (la indicatoare) si am inceput sa urcam – mai aveam destula lumina. Ne-a spus tot croatul ca mai sunt cateva lodgeuri pana sus in trecatoare, asa ca am stabilit sa reducem cat putem din urcarea de a doua zi pana la 3.500 m.
Am mers pe poteca, iar la un moment dat ne-a agatat un domn spunandu-ne de lodgeul lui care e putin mai sus. Am zis ok, vedem cat mai putem merge si oprim la el. Ora era deja destul de aproape de inserare, asa ca am ramas cu ochii in patru dupa ceva pe nume Shanty, atat am retinut din numele lui.
Am mai mers vreo 30 min, chiar 45, prin jungla, dupa care am ajuns la lodgeul Shanti Chetra.

DSCN0479
Camerele semanau mai mult cu magazia de lemne a bunicii, paturile erau dintr-un perete in altul, iar usa nu avea zavor, ci doar un fel de inchizatoare simpla. Da, suntem in Khumbu, unde nu e cu infractionalitatea, deci n-ar trebui sa ne facem griji.
Am iesit apoi si ne-am dus la bucatarie, unde aveam sa fim surprinsi de-a dreptul. Pe cat de saracacioasa parea, pe atat era de buna mancarea… Sa te lingi pe degete, nu alta (desi nu e indicat). Preturi mult mai ok decat pe sus, mancare buna si multa, pisica langa foc (placerea Alinei), eu scriind impreuna cu fiul proprietarului caruia i-am aratat pana la urma si poze de pe calculator cu locuri din Romania, i-am pus niste muzica populara si tot asa.
A venit la un moment dat si domnu’ patron care ne-a invitat mai devreme, iar dumnealui ne-a explicat care e treaba cu serpasii – sunt tibetani, nu nepalezi, iar limba lor difera foarte mult. Serpasii pot vorbi intre ei fara ca nepalezii sa-i inteleaga, ci doar tibetanii. Sunt budhisti si il venereaza pe Dalai Lama ale carui poze se puteau observa mai peste tot. Draguta si lectia asta de istorie – radacinile comune ale tibetanilor si ale serpasilor.
A fost bine, ce sa mai, dupa care a urmat noaptea in care iar am avut la vise de sa-mi ajunga. Nu stiu de unde mi-au venit atatea scenarii, dar cert e ca am material pentru scris.
Urmeaza trecatoarea.

Acum urmeaza trecerea de la tibetanii zambareti la serpasii din Bindar (2.910 m) sau 2.000 de leghe sub mari – cum imi place mie sa consider aceasta zi.

Dimineata am facut si noi ochi pe la un 06.45, iar pe la 7.30 eram deja la masa. Mancarea, ca de obicei, buna. Am rugat-o pe doamna casei sa-mi puna in omleta cu legume (n-aveau branza din pacate) niste slanina din ce mi-a mai ramas de pe sus. Nu mai aveam chef sa car la ea degeaba, mai ales ca ceapa si mustar + paine nu prea aveam sanse sa gasesc pe la altitudinile astea. Domnul casei a spus, mai in gluma, dar eu cred ca mai in serios, ca ce ramane si nu pune in omleta ii ramane lui. Chiar nu mai voiam sa o iau cu mine, iar oamenii au fost destul de draguti, asa ca am acceptat. Mi-a taiat-o omul feliute, i-am explicat cum s-o prajeasca putin inainte sa puna ouale cu legume peste, iar rezultatul final a fost unul imbucurator de bun. Omul a dat sa taie bucata ramasa de slanina, dar i-am spus ca nu mai vreau si s-o pastreze pe toata. Zambitor ca-ntotdeauna mi-a multumit si a pus-o undeva sus pe borcane. M-a lamurit ca au si ei asa ceva in Nepal, doar ca n-am vazut eu pana acum slanina afumata la ei…
In fine, am plecat cu zambetul pe buze si am urcat cei 400 si ceva de metri care ne mai desparteau de cel mai inalt punct al trecatorii. Urcand noi prin jungla am observat ca pe deasupra capetelor noastre treceau avioanele de Kathmadu – Lukla, deci eram fix pe culoarul aerian. Pe masura ce urcam se facea din ce in ce mai frig, iar sus in trecatoare batea un vant de mai mare dragul sa pleci de acolo cat mai repede.

terminalele_014

Am facut cateva filmulete, cateva poze, dupa care tira la vale. Ne astepta o coborare de aproape 2.000 m direct (indirect sigur am coborat mai mult, ca pe sus am mai avut niste pante usoare. Ce era clar era faptul ca jos ne astepta satucul Kinja la 1.700 m.

terminalele_009
Si da-i la vale si tot la vale de sa-ti sara rotulele din genunchi. Am mai facut pauze, am trecut si pe langa doua helestee (apropo, la fiecare era cate o intersectie, iar directia buna era mereu la stanga), dupa care am tot coborat. Aproape ca ni se urase sa mai coboram, ne venea sa ne aruncam de pe deal numai sa scapam odata de mizeria aia… Am ajuns jos intr-un final, la un moment dat (cand realimentam cu apa) depasindu-ne si galezul intalnit ieri pe sus. In Kinja eu eram destul de impacat cu gandul ca e de ajuns si ca n-are rost sa fortam, dar Alina a zis ca putem merge pana la 17.30, cand incepe sa se stinga lumina. Ok, eu mai aveam rezerve si stiam ca la viteza nu aveam probleme, asa ca am continuat in speranta sa ajungem cat mai aproape de Bindar. Nu era musai sa ajungem chiar acolo, dar intr-un lodge cat mai apropiat de el – voiam ca ultima zi sa fie una usoara pana la Jiri, de unde luam autobuzul catre Kathmandu.

terminalele_010
Am traversat noi primul pod de la iesirea din Kinja (dupa ce am mancat ultimele ramasite de chestii ramase prin desaga), dupa care am pierdut-o pe Alina. Era la un moment dat o intersectie, iar eu n-am vazut incotro a luat-o. Am intrebat un localnic si mi-a aratat care e drumul spre Jiri (implicit spre Bindar). M-am uitat pe el inainte, dar nici urma de Alina. Hai pe partea cealalta a podului (mai era unul) s-o astept, ca poate s-o lamuri ca a luat-o gresit si se intoarce. Am traversat si am stat putin acolo. Am intrebat pe cineva de la un magazin de acolo daca n-a vazut-o, iar raspunsul a fost negativ. Am mai stat eu cateva minute, dupa care m-am gandit ca sigur e inainte pe drum. Dupa vreo 100 m ma-ntalnesc cu o fetita care venea din Bindar si o intreb daca n-a vazut-o. Ea mi-a confirmat ca a vazut-o, dar de fapt cred ca nu stia sa spuna decat „yes”. Merg mai departe si dupa vreo 5 minute intalnesc doi domni care-si sorbeau ceaiul la o masa pe margine. Ati vazut cumva o fata imbracata cu rosu ? Raspuns negativ. Ii intreb atunci daca mai exista vreo varianta de ajuns la Bindar in afara celei pe care ma aflu. Am scos si harta ca sa ma lamureasca mai bine. Mi-au aratat ei ca ar mai fi o poteca pe cealalta parte a raului, iar aia se intesecteaza cu asta putin mai incolo. Bine, atunci da-i tare ca s-o intalnesc la intersectie. Am sporit putin pasul si la un moment dat m-am uitat pe partea cealalta a raului. Alina, desigur… Am tras un fluierat ca sa ma vada, m-a vazut, dupa care ne-am intalnit, cum a spus si domnul respectiv, la pod.

terminalele_011
Am reluat drumul impreuna in speranta ca vom intalni un lodge. Era deja tarziu si ni se cam luase dupa ziua asta foarte obositoare.
Am ajuns intr-un satuc unde era un lodge, dar nu mai avea locuri… Am vazut si un tractor care cobora pe un drum inca in constructie si in gandul nostru era ceva de genul „de ce nu o iei mataluta inapoi spre Bindar ca sa facem si noi o plimbare cu trocariciu ?” Din pacate, nu. Am intrebat cam cat e de mers de acolo de la lodge, iar parerile erau impartite – intre 2 ore si 4 ore. Bine, hai sa mergem in sus pe drum.
Dupa ce am trecut raul am zarit un motociclist care o lua tot in sus. L-am oprit si l-am intrebat cam cat e pana in Bindar. Si el tot incolo se ducea, dar avea deja pasager, iar 4 + 2 rucsaci mari pe motor la deal e cam greu… Poate prin oras mai merge, dar pe explozia aia de drum nu.
Mi-a explicat ca pe drum ajungi in Bindar, dar in vreo 4 ore, ca ocoleste mult, dar prin jungla ajungi acolo in vreo 2. L-am rugat sa-mi faca o momaie de pietre la locul pe unde se intra in jungla, iar omul a promis ca-mi face ca sa ne mai scurtam din drum.
Am inceput urcusul, iar noaptea a inceput usor sa se astearna cu tot cu ceata deja obisnuita in a doua parte a zilei. Am mers vreo ora pana cand ne-am intalnit din nou cu motociclistul care cobora. „Ati mers prea mult” a zis el. Noi: „Da ? Unde era momaia ?” Omu a mai coborat si ne-a aratat locul unde era un cerculet ramas de la maratonul Everestului – pe acolo. Bine. Traiasca motociclistii, ce sa mai… Ne-am intors vreo 50 m si am inceput urcarea. Si da-i prin jungla pe ceata si pe timp de noapte… Mai alunecai pe ici, mai te sprijineai pe colo, dar cel mai bine era ca poteca era marcata foarte bine de ambalajele aruncate de localnici. Dupa cum am mai spus pe blog in trecut, la ei termenul de poluare trebuie studiat la filosofie fiind ceva abstract si aproape deloc palpabil, ceva ce la ei sigur nu se-ntampla si nu exista. Da, sa zicem, doar ca mizeria aia din orase si de pe munti sigur nu o fac turistii straini – 99% sigur.
Si am tot urcat noi asa, am taiat drumul de vreo 2 ori, ne-am intalnit cu alti doi nepalezi abtiguiti care coborau si care ne-au incurajat sa urcam (ce sa faca si ei ?) ca nu mai e mult, dupa care, in sfarsit, am ajuns la case. Nu eram inca in Bindar, ci in satucul imediat precedent, deci mai aveam putin de mers. Am mers vreo 10 minute pana ce-am ajuns la Sherpa Lodge (undeva pe stanga). Avea senzor la lumina din fata, asa ca s-a aprins cand ne-am apropiat. A iesit o doamna mai somnoroasa (era 19.30) care ne-a aratat o camera si ne-a spus cat ne costa un dal bhat. Bun si bun, am trecut in spate intr-un fel de bucatarie de vara, unde pe cuptorul din lut ne-a pregatit pe loc legumele si ne-a incalzit supa de linte aferenta orezului care era deja fiert si tinut intr-o oala sub presiune.

terminalele_015

Nu zic ca a fost cel mai bun, dar printre cele mai bune cine cu dal bhat mancate vreodata… Eram lihniti, iar faptul ca la portia noastra ne-a pus si boabe de fasole mari prajite a fost ca un fel de cireasa pe tort. Am mancat cat mai rapid cu putinta, dupa care am fost serviti si cu apa calda pentru a ajuta digestia si ne-am bagat la culcare.
O zi prea lunga, dar in care am parcurs o mare parte din traseu. Mai ramane finalul, dupa care in autobuz nu mai facem nimic, ci doar ne uitam pe geam.

Ne-am trezit de dimineata in camera noastra care era, de fapt, un fel de camera a casei, caci pe pereti erau poze cu doamna, cu probabil domnul serpas, un dulap cu vesela si multe alte chestii pe care omul le tine de regula la indemana, nicidecum in camera de primit calatorii… In fine, nu mai zic ca la toaleta (din curte) era o ceva pe perete…un fel de decoratiune neo-avangardista cu samburi de pepene galben raspanditi brownian. Nu-nteleg, pe langa faptul ca nu vad pe nimeni indeajuns de rabdator sa-i aranjeze asa, ce cautau samburii de pepene pe peretele de la baie. Acolo i-o fi facut cineva felul si a explodat de bucuria implinirii ca va satisface poftele unor oameni lihniti cum am fost si noi aseara ? Nu se stie si nici n-am intrebat. Las’ ca-i mai interesant cu misteru’ asa.
Am bagat o omleta si un ceai negru, dupa care am inceput urcarea. Ca sa ajungem noi in Shivalaya, urmatoarea localitate mai importanta pana la Jiri, trebuia sa urcam prin inca o trecatoare – Deurali (2.770 m) – dupa care sa coboram vreo mie de metri. Hai ca deja ne-ntindem… Asta e, tre s-o facem si p-asta.
Am inceput urcarea, iar la un moment dat am luat o decizie destul de importanta, ea venind pe fondul epuizarii stocului de pastile pentru purificat apa. Da, am realimentat de la o cismea de pe marginea drumului, singurul filtru fiind esarfa eterna agatata de rucsacul meu. Am stabilit ca nu vom bea decat in varful dealului, ca daca ne apuca burta sau vreo durere sa nu avem decat de coborat pana in satul urmator, de unde e drum (prost din cate am inteles pana acum), dar care ne poate duce la un spital fara sa fim nevoiti sa platim un elicopter (2.500 de coco).
Aia e. Am inghitit in sec si i-am dat-o in sus.
Tot urcand ne-am intalnit cu diverse grupuri de turisti care (saracii) urcau pe jos pana la EBC. Nu stiu altii cum sunt, dar sa urci nenoricirile alea pana sa ajungi in zona care chiar conteaza – dupa Lukla incolo – mi se pare o Cooperativa Munca in Zadar ca la carte. Desigur, vor exista probabil voci care vor spune ca „asa e traseul etic”, dar eu prefer sa cred ca asa e traseul pentru cei care au destul timp si destui bani. Nu ca avionul pana-n Lukla nu costa, ca el costa de vreo 4 ori mai mult pentru straini decat pentru localnici (45 dolari versus 162 pentru straini), dar mancarea pe care o vei consuma pe sus, zilele de epuizare pana la inceputul zonei cu rau de altitudine, toate se vor acumula. Nu mai pun la socoteala faptul ca cele 2 mari trecatori (3.500 si 3.050 m) iti/te rup doua zile fara discutie. In fine, fiecare face cum vrea, dar eu daca mai vin vreodata pe aici iau avionul de la Kathmandu la Lukla.
Revenind la grupurile de turisti intalnite in cale… Majoritatea mi-au spus ca Jiri e deja oras in toata regula si ca sentimentul de jecmaneala e mult mai pregnant decat in Shivalaya, de unde oricum exista deja autocar pana la Kathmandu, doar ca mai scump cu vreo 2 dolari. In lumina noilor informatii, 3 ore de mers versus 2 dolari si ramanerea intr-o zona oarecum rurala versus zonele urbane ale Nepalului au dat dupa tragerea liniei rezultatul ca cel mai bine ne oprim in Shivalaya. N-avea rost sa mai tragem pana seara, sa ne prafuim la oras si toate cele aferente cand ne puteam opri binisor pe marginea raului si sa luam autobuzul „de la capat”.
Ce-i drept, venea si cu o parte proasta varianta asta. Drumul dintre Jiri si Shivalaya inca nu e definitivat ca sa nu zic ca nu exista. E o chestie inca nedefinita, dar pe care autocarul poate intra (si iesi, dar nu e musai valabil) si care, daca stai in partea din spate a autocarului, te va da cu capul de tavan. Mi-a confirmat asta un tip care a venit de la Jiri si a spus ca de vreo 3 ori a dat. Ei, asta e, trebuie sa si incasam daca e sa rabdam la frumusete. Ne vom confectiona noi un fel de casti de protectie, ne vom tine cu mainile de bara din fata si vom fi atenti la ce se-ntampla pe drum… Asta vreo 2 ore, cat dureaza drumul pana-n Jiri. De acolo cica e ca o masa de biliard, dar si aia nepaleza, deci nu chiar gropi-less.
Am vorbit cu Alina, am coborat pana in Shivalaya (am baut si din apa si n-am patit nimic… inca), dupa care ne-am luat bilete. La casa de bilete – tragedie. Am vorbit cu vanzatoarea sa ne dea cat mai aproape de sofer, dar mi-a aratat organigrama, iar situatia era de-a dreptul horror.

terminalele_012
Am luat locurile de la geam – macar daca punea o frana brusca sa nu ajungem pana-n bratele soferului – si ne-am cautat cazare pentru noaptea respectiva. De dimineata la 6 pleaca autocarul.
Am intrat in prima maghernita, dar n-are rost sa spun mai mult decat 2×2 si „curgea baccilii de pftizie”… Am mers mai departe, pentru ca si pretul era unul „de nesimtire” – 400 de rupii. Fugi de-aici, batrane, ca nu dau atat pe ghena casei lu’ matale.
Am coborat mai la rau si am ngasit ceva mai decent – parea varuit anu trecut – si mai ieftin (100 rupii camera). Partea buna era ca aceasta noua cazare avea si restaurant, asa ca am profitat din plin si ne-am reumplut stomacurile si asa chinuite pana acum. O portie de momo cu branza si o placinta cu banane la baiatu, iar Alina a tinut sa se rasfete cu niste orez prajit cu legume si branza + o bere la 650 ml (cum au nepalezii). Absolut delicios totul.
Dupa masa Alina s-a dus sa rupa piata locala in doua, iar eu am ramas sa ma spal si sa-mi mai spal din rufe la chiuveta noastra de la etaj. Am reusit partial pana am reusit sa termin apa din bazin. Bine macar ca pe mine m-am terminat si o pereche de sosete la care trag sperante sa se usuce pana maine cand plecam. Am ramas cu tricoul tehnic pe jumatate sapunit, dar e bine ca am cel cu Tara lui Andrei pe care am reusit sa-l spal in urma cu 2 zile si care s-a uscat. Aproape ai zice ca-i curat, dar nu sunt gata sa bag mana-n foc pentru asta. Apa rece si punctele cheie pe care m-am axat nu cred ca-l pot face curat 100%…
Stand eu si corectand/scriind noul post ia ghiciti cine s-a cazat in acelasi loc… Da, domnul galez, care a venit din Kinja putin mai sfarsit decat noi. Ei bine, partea si mai amuzanta e ca maine vom fi parteneri pe autocar, asa ca anticipez niste povesti amuzante.
Ura si la gara, ca mi-au inghetat degetele aici de cand scriu.
A se reveni mai apoi…

Anunțuri

Un răspuns la „Tanga Ra (2.800 m) – Taksindu La (3.020 m) – Lomjura (3.500 m) – Bindar (2.800 m) – Shivalaya (1.700 m)

  1. Foarte tare domnu’ ! Bafta cu desclimatizarea ! Cand sositi poate pui si o harta pe gmaps cu itinerariile pe zile, adica poze, ca dupa numele satelor e mai greu de urmarit pe unde esti.
    Iti tinem pumnii sa te intorci cu bine si in forma !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s