Si indienii primesc cu colindul… :)

N-aveam bani indieni (decat foarte putini, cat sa luam o gustare de pe drum), asa ca am decis sa mergem la banca pentru a schimba ceva. Dupa cum am mai spus, la casele de schimb obtii un curs mai prost, iar la banca ai mai mari sansele sa primesti ceva ca lumea.
Raspunsul pe care l-am primit la intrebarea unde gasim o banca la care sa schimbam valuta ne-a cam demoralizat – undeva pe langa gara de la care am venit de dimineata era singura banca la care se fac tranzactii cu valuta straina. In rest, doar banci mici care aveau un ATM. Era mult de mers pana acolo, dar am zis „hai, ca macar asa mai cunoastem si orasul”.
Am luat-o noi frumos inspre o banca si am dat peste sediul uneia care parea destul de mare – ar trebui sa aiba si ghiseu pentru schimbat valuta.
Am intrat si am intrebat la primul ghiseu. Un indian (saracu…) nu prea stia ce raspuns sa ne dea – mai intai ca se poate aici, dupa care ca nu se poate, dupa care ne-a trimis la alta banca. A aflat, totusi, ca mai exista o banca la care am putea schimba, iar aia e mai aproape decat gara. Hai, macar atat…
Cum am iesit din hotel si am luat-o la pas pe strada n-a durat mult pana nu m-a abordat primul vanzator de halucinante ca sa ma puna in tema cu preturile indiene… Din Nepal stiam deja cam cat costa, dar l-am intrebat de curiozitate cat fac aici, mai la sud. Putin mai scumpe decat in Nepal, justificarea omului fiind ca totul vine de acolo si de-aia e mai scump. Da, ce sa zic ? Sa le fie de bine… Foarte ieftine in comparatie cu ce stiu ca-i la noi, dar aici doar daca te intereseaza. L-am flitat usor pe om spunandu-i ca nu am bani si ca vorbim mai incolo, ca sigur ne vom mai intalni pe strada. Da, nu ne-am mai intalnit cu el, dar cu altii da… 🙂
Cat timp am discutat eu cu nenea asta Alina a avut si ea discutia ei destul de amuzanta referitoare la vacile care umbla pe strazi. Ea era curioasa sa stie daca vacile sunt ale cuiva sau sunt doar vagabonde. L-a abordat si ea pe un indian intreband ce si cum. Indianul i-a raspuns ca fiecare vaca e a cuiva, doar ca toata ziua sunt libere sa se plimbe pe strazi, iar seara vin acasa si sunt mulse. Bine, am inteles ca si dimineata, dar seara ar da mai mult lapte.
Bine-bine, sunt mulse, dar cum ajung ele acasa ? Cum stie omul ca asta e vaca lui si tot asa ? „Dupa fatza”… a venit raspunsul halucinant. Cum adica dupa fatza ? „Cum tu ai o fatza, si vaca are chipul ei care e recunoscut de proprietar.” Da, nu ne asteptam la un asemenea raspuns. Ne gandeam la semne pe ele, la un crotal, la ceva distinctiv… Nu, o recunosti dupa fatza. Interesant.
terminalele_017
Ne-am pus pe drumul nostru, am mers destul de multicel, dupa care, intr-un final, am dat (dupa niste mari noroaie la intrare) de sediul bancii de comert a Indiei sau ceva de genul.
Am intrat, am asteptat pe scaun vreo 15 minute pana a venit cineva la ghiseul unde am fost indrumati, dupa care am schimbat banii. Cursul nu stralucit – 83 rupii/euro si 61/dolar… Asta e.
Am iesit frumos cu mai multi bani indieni decat am intrat, dupa care am inceput goana dupa cartela.
Am telefonul la mine, asa ca daca tot sunt in India ar trebui sa-mi iau o cartela pentru internet. Nu ma intereseaza sa si vorbesc, ca nu prea am multa lume cu care sa fac asta in India, dar sa mai intru pe mail, pe Facebook sau pe Whatsapp mai ajuta din cand in cand (mai ales la gandul ca ne asteapta vreo 3 zile pe trenul pana la Goa daca nu ne oprim in Mumbai).
Am intrat in primul mall intalnit in speranta ca au si reprezentante ale companiilor de telefonie.
Inauntru, insa, stupoare… Nu tu magazin de telefoane, nu tu nimic, dar am fost indrumat catre etajul 4 unde se gaseste o companie mare (prezenta si la noi in tara). Am urcat pana la 4 doar ca sa aflu ca acolo sunt birourile unde se merge cu facturile, cu plangerile si cu tot felul de acte pentru schimbari/adaugiri. Deci nu cartele, nu nimic… Mai cautam.
Am mers tot mai departe, am mai intalnit un magazin de cartele, dar aici am fost lamurit pe deplin. Trebuie mers la o reprezentanta, iar acolo mi se poate da un numar. De la gherete nimic in afara cartelelor de reincarcare…
Am mai mers vreo 10 minute de la respectiva ghereta si am dat, in sfarsit, de un dealer al aceleiasi companii de telefonie. Aici, insa, aveam sa aflu ca procedura e destul de dificila. Pe langa faptul ca trebuie sa completezi un formular, mai trebuie sa stai si 3 zile in acelasi loc pana ti se confirma ca nu esti pe drumuri. Ce inseamna asta ?
Trebuie o copie dupa pasaport cu prima pagina si cu viza, un formular completat cu toate datele, dar si o adresa care sa-mi poata confirma faptul ca stau acolo – in cazul meu un numar de telefon de la hotel. In termen de pana la 3 zile lucratoare cei din centrala suna la numarul respectiv (unde esti cazat sau la cine stai) pentru a primi confirmarea ca si stai acolo… Da, stiu, stupid, dar baietii (sau fetele) se sperie de teroristi – cam asta e explicatia primita ca motivare a timpului si a procedurilor astea greoaie de a obtine un numar.
In concluzie nu mi-am mai luat nicio cartela, pentru ca in Varanasi stateam doar vreo 2 zile (ne-am luat biletele pentru Lucknow cand am ajuns in gara), asa ca treaba o voi rezolva abia cand ajungem la Nishant. Asta e.
Am mers apoi la ghaturi (scarile de pe apa) si ne-am preumblat pana la noi de-a lungul Gangelui. Am vazut ghatul musical, un loc in care seara esti invitat sa asisti sau chiar sa si participi (daca ai vreun instrument) la un program muzical ad-hoc. Se vine seara, dupa 18, iar ora de terminare e in functie de fiecare.
Ne-am intors la hotel, am mai mancat ceva, dupa care seara am iesit sa vedem cum sta treaba cu muzica de pe mal.
Am mers intr-acolo pe la un 17.30, dar nicio miscare… Bun, poate artistii se lasa asteptati. Am mers putin mai departe pana la locul unde se tine rugaciunea de seara. E atat de importanta si de fascinanta incat barcagii te ademenesc foarte des cu propunerea de a vedea totul de pe apa dupa lasarea intunericului. Totul e luminat si se aude fara probleme chiar si de pe apa.
Varanasi 4
Foarte multa lume, foarte multi gura-casca (ca si noi) si foarte multi comercianti care vor sa-ti vanda, vor sa-ti faca si vor sa-ti „ceva” pentru niste rupii. In cele ce urmeaza va voi povesti o chestie oarecum amuzanta datorita tupeului indianului, dar deloc deranjanta pentru mine.
De dimineata am refuzat politicos un masaj din partea unui nene care se oferea, pe langa masaj, sa-mi mai tunda si barba, sa-mi faca frectie la chelie si tot asa. I-am spus omului ca poate mai pe seara, iar seara m-a prins la rugaciune. Oricum voiam sa vad cum e cu masajul la ei, asa ca atunci cand a spus cat ma costa sa-mi faca umerii, spatele si capul – 25 de rupii – am zis „hai, ca nu e o suma mare. Probabil sta vreo 5-10 minute si aplica ceva simplu.” M-am pus jos pe trepte, am rugat-o si pe Alina sa filmeze, ca poate mai invat si eu ceva nou de la el, dupa care l-am lasat pe om sa-si faca treaba.
A inceput cu niste apasari si strangeri pe care le mai stiam, dupa care m-a apucat de cap si a inceput sa lucreze pe scalp. Interesante miscarile, dar nu m-am prins exact cum trebuie aplicate. Mai trebuie sa studiez problema.
Dupa ce a terminat cu zonele convenite in prealabil a inceput, fara sa ma anunte sau ceva, sa-mi maseze mainile, degetele si sa ma mai intinda putin de spate. Dupa aceea m-a intins pe jos si a inceput sa ma lucreze si la picioare si la tors, dupa care a incheiat. A durat totul vreo 25 de minute… Spre sfarsit, cand ma mai facea o ultima data la umeri, a inceput sa-mi spuna ca „uite, ti-am facut un masaj complet pentru care unii oamenii imi dau 500-600 de rupii, chiar si 1.000…” Imi venea sa rad, dar m-am abtinut ca sa termine omul ce avea de facut. I-am zis „ok, we’ll see”. A terminat omul, dupa care m-am intins spre portofel sa-i platesc. In tot acest timp imi spunea ca un 600 de rupii ar fi ok. Masajul n-a fost rau, dar nici genial… Ce-i drept, mie imi place sa fac masaj, nu sa si primesc. De la putine persoane am reusit sa primesc acea energie spectaculoasa dupa un masaj, de cele mai multe ori eu fiind in pozitia „donatorului”.
Am scos 30 de rupii si i le-am intins. Moment in care omul a paralizat. „No, my friend, I gave you a complete masage.” Iar eu i-am spus foarte linistit „Da, multumesc, nu l-am cerut, dar de aceea iti mai dau 5 rupii peste ce am convenit la inceput. Sa-mi ceri de 20-30 de ori mai mult decat am vorbit mi se pare un pic deplasat.” El o tot tinea pe a lui ca mi-a facut masaj complet si ca trebuie sa-i platesc cat ii dau si ceilalti oameni. Da, daca ceilalti oameni iti cad in plasa e treaba lor. Noi am discutat ceva, am stabilit, asa ca nu voi accepta sa fiu stors ca un sac de bani care nu sunt… Lasa textele astea pentru ceilalti clienti mai creduli. 2 maini si 2 picioare nu cred ca fac 575 rupii in conditiile in care spatele, umerii si capul sunt 25… Nu da la socoteala.
Nici nu mi-am batut capul prea mult cu el, dar probabil omul a fost foarte dezamagit dupa aceea. Cum sa nu-i pice un fraier in plasa ? Asa ceva… In fine. Sa revenim la povestea noastra.
Dupa masaj ne-am intors tot pe ghaturi inspre hotelul nostru, doar ca la cel muzical era activitate – venisera un tobosar si un flautist – asa ca ne-am asezat si am inceput sa asistam la un recital de muzica traditional indiana. Foarte frumos, cu ritmuri care la toba erau de-a dreptul ametitoare, flautul foarte placut si el, iar lumea de pe langa (organizatorii) se speteau sa ne pregateasca ceai si mancare pe gratis. Impresionant de-a dreptul. Ne-au servit din cesti ceramice cate un ceai cald, dupa care au venit si cu mancarea – orez cu niste legume si curry intr-o farfurioara mica de unica folosinta. Cand a ajuns in dreptul meu l-am intrebat pe baiat daca nu are si o chitara ca sa particip si eu cu ceva la seara asta – sa-mi castig mancarea si ceaiul, nu sa-l primesc asa pe moca. Omu a spus ca n-are, dar ca stie pe cineva care mai vine pe aici si poate imprumut de la el.
La un moment dat a venit un spaniol cu un tambal si ne-a incantat auzul vreme de vreo 7 minute. Am crezut initial ca e romanas, dar nu. Il cumparase de la Istanbul si era la o luna de studiu, deci foarte la inceput, dar binisor.
Dupa aceea a venit un canadian cu o chitara micuta pe care i-am cerut-o si m-am bagat si eu in hora cu baietii. Eu mai „nepriceputeanu” in a ma tine dupa ei, asa ca mai mult s-au tinut ei dupa mine si tot a iesit ceva. Cand am bagat si vocea a fost mai greu sa se combine si ei, ca sacadarile mele nu sunt prea pe placul lor, care merg pe o structura fixa si bine inchegata. Eh, fiecare cu caracteristica lui…
Am cantat, iar lumea a fost placut surprinsa. Le-a placut, au aplaudat, s-au bucurat, iar eu m-am simtit implinit. Am facut ceva frumos pentru a merita gura de mancare si ceaiul de mai devreme. Ce e mai departe e bonus… Au mai venit cativa oameni din public care stiau si ei sa cante la chitara, au bagat fiecare si a iesit ceva foarte frumos.
Spre final, cand lumea a inceput sa se mai rarefieze (hotelurile isi cam inchid portile pe la 22.30-23), au aparut si niste baieti cu poiuri, bete, lanturi si tot felul de obiecte cu care poti jongla. Nu faceau asta doar asa, ca niste amatori, ci cu foc. Se mai ardeau si ei din cand in cand pe la sprancene sau la mustata, dar a iesit ceva frumos si spectaculos din simbioza asta muzica-miscare.
Ne-am dus apoi la hotel, unde i-am gasit pe oameni pregatindu-se de culcare (in spatele receptiei se doarme intotdeauna, pentru ca nu stii daca nu-ti vin musterii in miez de noapte) si am urcat si noi in camera.
Somn, ca deja au fost multe in acest Ajun. Hai ca doar maine-i Craciunul…

Anunțuri

3 răspunsuri la „Si indienii primesc cu colindul… :)

  1. Hey Vladchi !!
    So sorry I had lost your address and as I finished blogging my Indian trip, I found it in my notes and I was like „oh I have to contact this guy he was so cool” !! Shame I can’t read your language but the pictures remind me many things ! Check out my blog, it’s both in English and French !
    Hope you’re well and had an amazing time,
    Julien.

  2. Hey Vladchi !
    I had lost your contact but as I’ve just finished blogging about India, I found it ! I’m Julien, we met at the guest house in Jaipur.
    I can’t read your language but the pictures remind me a lot of things !! Check my stuff : http://blog.jujupiter.com
    Hope you had a great time !
    Julien.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s