CRACIUNUL LA VARANASI

Nu ne-am trezit devreme, n-am avut brad, n-am avut nici cadouri, dar am avut soare si wireless, asa ca dimineata ne-am petrecut-o pe terasa hotelului la care stateam. Eu am studiat traseul nostru in continuare cu ajutorul cartilor din biblioteca terasei, iar Alina a vorbit cu lumea de acasa si si-a mai urcat niste poze pe facebook.
Cat timp am stat eu pe afara am intrat in vorba cu doi italieni din zona Toscanei (nu le-am retinut numele) si m-au mai lamurit ei putin cu privire la ce e de vazut in Goa. De la Sega am primit pontul sa mergem in Arambol, o statiune foarte asemanatoare cu Vama Veche a noastra, iar baietii mi-au spus ca pe langa Arambol (unde se gasesc destul de multi rusi si israelieni) ar trebui sa incercam plajele de la Gokharna, la vreo 200 km mai la sud. Cica acolo ar fi mult mai linistita situatia, lumea se strange seara pe plaja ca sa cante si alte asemenea lucruri care-ti gadila imaginatia. Da, m-au convins. Dupa ce ajungem in Arambol si stam pe acolo vreo 2 saptamani trebuie sa dam o fuga si mai la sud.
Am mai vorbit cu baietii despre pe unde au mai fost ei, ce-au mai vazut, unde se duc si cum e treaba prin Europa… Culmea, dar am reusit s-o fac vreo 80% in italiana – doar pe unde nu mai tineam minte cuvintele mai bagam un englezism. Traiasca desenele animate de pe italieni din copilarie ! 🙂
Mi-am notat cam care ar fi cele mai bune trenuri de luat, de schimbat, garile catre statiunile de la mare, dupa care am iesit si eu in oras. Alina a facut-o putin mai repede, pentru ca-i era foame si voia sa manance la un restaurant de pe jos, iar eu am zis c-o prind din urma… Stiam care era directia in care va merge si nu mai aveam decat de inchis calculatorul. 2 minute au fost de ajuns ca sa n-o mai prind din urma. Am luat-o pe ghaturi pana unde am cantat in seara precedenta, dar n-am intalnit-o, asa ca mi-am luat niste mancare ambulanta si m-am asezat pe trepte sa mananc.
India_0024

Cum stateam eu linistit si mancam s-au apropiat de mine 2 tipi. Unul voia sa-mi vanda orice, iar celalalt sa stea de vorba cu mine. Dupa ce am refuzat politicos orice oferta venita din partea lui Michael (omul care face rost de „de toate”), l-am repezit si pe celalalt, dupa care m-am pus pe mancat. Aveam un sos intr-o punga si legumele prajite intr-un ziar vechi. Ideea era sa fac combinatia inmuind acele trunghiuri cu legume (samosa pe numele lor) in supa primita la punga. Am facut pe genunchi un fel de cosulet din punga in asa fel incat sa pot accesa usor fara sa ma patez, dupa care m-am pus la mancat pe malul Gangelui.
La un moment dat s-a iscat si o mica cearta care putea sa degenereze in bataie intre un barcagiu si unul dintre tipii care statea pe langa mine. Pare-se ca nu era de la ghatul asta si venea pe aici sa tina turistii de vorba – lucru de neconceput pentru „localnici”. Drept urmare a fost gonit cu cativa pumni si cateva palme. Nimic grav.
A mai stat putin, dupa care s-a mai apropiat de mine un baiat mai micut, tuns „cu creasta si coada”, dar care n-a vrut sa-mi vanda nimic. Pur si simplu voia sa vorbim si sa-mi spuna ca i-a placut aseara la cantare. M-am bucurat si i-am multumit. I-am spus ca cel mai mult ma incanta atunci cand lumea se bucura la o cantare de-a mea.
Am inceput sa vorbim, sa ne cunoastem – il cheama Sachin, tot in ’84 nascut – si sa ne povestim intamplari interesante de prin India. Mi-a povestit cam la ce sa ma astept in Goa, la cum gandesc indienii relatiile cu strainii, cum ii citesc si cum ii considera in tara lor, cum a deraiat el odata cu un tren, cum a petrecut o seara in arest pentru ca a lovit un politist (care la randul lui a lovit pe nedrept un prieten de-al lui). Asta m-a mirat putin, pentru ca Sachin e un pacifist convins. Mi-a placut explicatia lui in legatura cu faptul ca pe el tantarii nu-l pisca – nu ii omoara, asa ca il lasa in pace. L-am intrebat cu ce se ocupa si mi-a spus ca face curat pe la templu. E si el un calator care experimenteaza tot felul de locuri si situatii, dar mi-a spus ca acum ii place mult la Varanasi. Se simte mult mai implinit spiritual. A poposit si prin Goa vreo 3 ani, prin Jaipur, prin tot felul de locuri, dar acum s-a oprit la Varanasi si spune ca va mai sta o perioada la templu.
Stand noi pe malul Gangelui, la un moment dat a venit vorba de cumparaturi, de niste uleiuri aromate incercate de mine ieri la un magazin, iar atunci a zis ca daca vreau ma poate ajuta sa-mi cumpar. Desigur, cu placere :).
A intrebat pe acolo pe la ghat pe cineva mai autoritar (omul cu legaturile) pentru a afla de unde pot lua asa ceva la un pret mai bun, desigur… Imediat tipul a cautat in memorie, i-a picat fisa si m-a trimis cu alt baiat (plus Sachin) la un cunoscut de-al lui.
Am pornit noi trei pe stradutele intortocheate din spatele ghaturilor, am intrat prin niste complicaciuni mari, dupa care am ajuns la o casa care avea curte interioara, aici odihnindu-se vreo 4 vaci si 4 scutere. Ajunsesem la „fabrica de parfumuri/uleiuri esentiale”. Am fost poftit intr-o camaruta plina cu sticle de tot felul, asta desigur, dupa ce m-am descaltat.
A inceput baiatul (tot un tip mai tinerel si el) sa-mi explice despre fiecare element ce face, ce e bun pentru dureri de cap, ce e pentru dureri de muschi, pentru raceli si tot asa… Nu stiam ca exista chiar atat de multe lucruri pe care le poti vindeca cu uleiurile esentiale, credeam ca doar te linistesc, dar se pare ca m-am inselat. La un moment dat mirosul devenise atat de imbatator de la toate chestiile incercate incat imi faceam griji ca n-o sa mai pot respira cum trebuie dupa ce ies. Ce-i drept, am fost atentionat ca s-ar putea sa ma ia de cap inauntru, dar n-a fost chiar atat de grav.
A venit si ceaiul, bineinteles, in paharute mici de ceramica. Atunci am intrebat si eu care-i treaba cu aceste paharute pe care le vad mai peste tot. Lumea primeste fie ceai, fie mancare in ele, dupa care le arunca la un cos. Sunt chiar atat de ieftine ? Se pare ca da – 1 rupie pentru 4 pahare… Astea sunt paharele lor reciclabile. Au si din alea din plastic, dar astea sunt „mai reciclabile” se pare.
Am baut ceai, am incercat tot ce avea omul – eu voiam floare de opium, ca aia am testat ieri si mi-a placut – dar cand mi-a spus ce preturi voia sa-mi bage am zis „nu, merci.” Duble fata de magazinul precedent, asa ca am decis cu Sachin (printr-un gest scurt si clar) sa mergem acolo unde am gasit ieri.
Am luat-o din nou printre stradute (era mai usor – nu era departe de strada principala) si am ajuns la locul cu pricina.
Am testat din nou ce mi-a placut, am luat si ne-am intors la ghat. Pe drum, insa, am mai oprit pe la cateva magazinase pentru nimicuri.
Am ajuns din nou la ghat cu speranta ca poate Alina s-a intors aici. Ei bine, nu. Hai din nou sa mai dam o tura. Deja eram cel mai bun prieten cu Sachin si povesteam lucruri de pe la noi, de pe la ei… tot asa.
Indreptandu-ne noi catre locul principal de ceremonie de la ei am zarit ceva rosu in cap prin multime. Da, Alina era. Statea pe trepte si vorbea cu un localnic.
M-am apropiat si ne-am regasit, iar localnicul asta a fost putin dezamagit de mine… Cum s-o las eu sa se plimbe singura ? Noroc cu el ca a ingrijit-o. Da, prietene, cum spui tu, dar eu cred ca se descurca oricum, n-aveam nevoie de tine.
Omul era indian-lulea dupa ea (cum sunt toti indienii dupa fetele albe) si ii spunea ca trebuie sa ramana in India, sa se marite cu el si tot asa. „Bine, prietene”, i-am spus eu, „dar cate camile dai pentru ea ?” Omu a ramas putin blocat. Nu stia cum sa reactioneze in prima instanta, dar s-a „revergorat” repede. „Pot sa dau un elefant” zise el. Bun, hai ca asa mai merge… „Doi elefanti + pui, mai putin nu acceptam.” Omul repede ca poate si ca sa facem tranzactia. Am zambit si i-am spus ca o las pe ea sa decida. Dupa aceea au inceput si intrebarile din partea Alinei – „dar ai elefanti ?” El a zis ca nu, dar varul lui are, asa ca poate sa faca rost. Buuun. Hai ca de la arabetii nostri cu camilele lor ajungem la indienii astia cu elefantii aferenti.
Am mai vorbit vreo 5 minute, dupa care ne-a poftit la magazinul lui, dar era prea scump ce voia el sa ne vanda – haine si saluri – asa ca am cotit-o inapoi pe strazi in ideea sa ajungem la cantarea de seara. Trenul catre Luknow era tarziu, asa ca mai puteam sta sa ne bucura de o seara pe malul Gangelui.
India_0050
Am vazut ceremonia de seara de pe mal, dupa care ne-am dus la scena. Aici erau din nou baietii la datorie, a fost frumos si in seara asta, dar am plecat de acolo cu regretul ca nu mai stam macar o noapte… Deja ne erau foarte familiari baietii si ne ajutau cu de toate. Mi-au cumparat si mie o paturica (cu banii mei, dar la pret indian) pentru tren, ne-au dat din nou de mancare, ceai… Ce sa mai, ca intr-o mare familie.
India_0054
In poza asta suntem cu un alt prieten cunoscut acolo, Karuna, un tip din Insulele Canare – foarte bun cantaret vocalo-intrsumental. Din pacate, el era intr-un mic impas momentan, pentru ca i se furasera in zilele precedente toate actele + banii pe care-i avea la el. Cu banii a mai rezolvat-o, ca a dat de stire sa i se trimita, dar cu documentele e mai complicat. In orice caz, pe el nu-l afecta asta cu nimic, asa ca se bucura in continuare de sederea la Varanasi.
Cand am plecat l-am pierdut pe Sachin din ochi, dar eram sigur ca ne vom mai intalni, asa ca nu mi-am facut griji. Am mers la hotel, am mai mancat ceva, am mai intrat pe net, iar la un moment dat am fost anuntat de catre un angajat al hotelului ca ma cauta cineva jos. Cine sa fie altcineva decat Sachin ? Am mai vorbit putin, ne-am luat ramas bun, dar in ideea ca ne vom revedea curand. Cine stie ? Eu sper sa ne revedem.
Ura si la gara !

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s